A venit Ioana azi la grădiniţă
în sandale nou-nouţe şi rochiţă,
cu volanele scrobite şi brodate
în cosiţe cu fundiţe colorate.
A adus o jucărie preferată,
o pisică în fustiţă îmbrăcată,
cu bonetă pe căpşorul ei cochet,
în lăbuţe flori albastre - un buchet.
Şi-un balon portocaliu Ioana are,
ce tot caută spre norii albi să zboare,
a adus creioane roşii, verzi, albastre...
va picta azi crizanteme, roze, astre.
Când fetiţa în ogradă a intrat,
toţi prietenii spre ea năvală-au dat:
- Ce frumoasă astăzi eşti, ce elegantă!
- Ia te uită, ce pisică minunată!
- Ce balon! Îmi dai un pic să-l ţin şi eu?
- Ce culori! Să desenăm un curcubeu!
- Vrei, îţi dau păpuşa mea, poţi să te joci
doar acasă când plecăm, să mi-o întorci.
- Ionela, vin-aici să vezi ce am,
în sfârşit, e jucăria ce-o visam...
Împrejur atâta zarvă şi mişcare.
Ionela s-a stropşit a supărare:
- Nu te-atinge! E balonul meu, îl spargi!
Fugi de-aici, mi-s noi sandalele, le calci!
Nu, creioanele nu-ţi dau să colorezi,
le vei rupe, subţirele sunt, nu vezi?
- Aoleu, de volănaşe te-ai atins,
uite-o pată, mi-ai lăsat-o tu precis,
nu mă joc cu păpuşica ta, nu-mi place,
nu-mi atinge pisicuţa, las-o-n pace.
A ascuns Ioana mâinile la spate:
"ce-i al meu să vă atingeţi nu se poate":
Şi s-au dus Dănuţ cu Victor să se joace,
pun bărcuţe din hârtie prin băltoace,
Aurica prinde fluturi cu Ion,
joacă fotbal nişte pici cu un balon.
Desenează doi cu cretă pe asfalt,
se măsoară nişte puşti - cine-i mai-nalt,
alţii luptă pe corăbii, sunt piraţi,
toţi sunt veseli şi grozav de ocupaţi.
Doar Ioana stă colea, se plictiseşte,
spre rochiţa-i de-acum nimeni nu priveşte,
nu-i mai pare chiar atât de minunată,
pisicuţa pe o bancă stă uitată.
Şi balonul a zburat, dar nu-i mai pasă,
stau creioanele-aruncate pe o masă,
n-are chef să deseneze, întristată
zarva curţii urmăreşte de la poartă.
Ar dori să se împartă cu ce are
dar nu ştie cum s-o facă.
De ce oare?
în sandale nou-nouţe şi rochiţă,
cu volanele scrobite şi brodate
în cosiţe cu fundiţe colorate.
A adus o jucărie preferată,
o pisică în fustiţă îmbrăcată,
cu bonetă pe căpşorul ei cochet,
în lăbuţe flori albastre - un buchet.
Şi-un balon portocaliu Ioana are,
ce tot caută spre norii albi să zboare,
a adus creioane roşii, verzi, albastre...
va picta azi crizanteme, roze, astre.
Când fetiţa în ogradă a intrat,
toţi prietenii spre ea năvală-au dat:
- Ce frumoasă astăzi eşti, ce elegantă!
- Ia te uită, ce pisică minunată!
- Ce balon! Îmi dai un pic să-l ţin şi eu?
- Ce culori! Să desenăm un curcubeu!
- Vrei, îţi dau păpuşa mea, poţi să te joci
doar acasă când plecăm, să mi-o întorci.
- Ionela, vin-aici să vezi ce am,
în sfârşit, e jucăria ce-o visam...
Împrejur atâta zarvă şi mişcare.
Ionela s-a stropşit a supărare:
- Nu te-atinge! E balonul meu, îl spargi!
Fugi de-aici, mi-s noi sandalele, le calci!
Nu, creioanele nu-ţi dau să colorezi,
le vei rupe, subţirele sunt, nu vezi?
- Aoleu, de volănaşe te-ai atins,
uite-o pată, mi-ai lăsat-o tu precis,
nu mă joc cu păpuşica ta, nu-mi place,
nu-mi atinge pisicuţa, las-o-n pace.
A ascuns Ioana mâinile la spate:
"ce-i al meu să vă atingeţi nu se poate":
Şi s-au dus Dănuţ cu Victor să se joace,
pun bărcuţe din hârtie prin băltoace,
Aurica prinde fluturi cu Ion,
joacă fotbal nişte pici cu un balon.
Desenează doi cu cretă pe asfalt,
se măsoară nişte puşti - cine-i mai-nalt,
alţii luptă pe corăbii, sunt piraţi,
toţi sunt veseli şi grozav de ocupaţi.
Doar Ioana stă colea, se plictiseşte,
spre rochiţa-i de-acum nimeni nu priveşte,
nu-i mai pare chiar atât de minunată,
pisicuţa pe o bancă stă uitată.
Şi balonul a zburat, dar nu-i mai pasă,
stau creioanele-aruncate pe o masă,
n-are chef să deseneze, întristată
zarva curţii urmăreşte de la poartă.
Ar dori să se împartă cu ce are
dar nu ştie cum s-o facă.
De ce oare?
