Victoriţa-i şcolăriţă
cu ghiozdan şi cu fundiţă,
știe literele toate,
chiar şi să le scrie poate.
Cartea mult de tot iubeşte,
de aceea se grăbeşte
să nu-ntârzie la şcoală.
Ea la şapte fix se scoală.
Face-nviorare iute
şi în câteva minute
dinţii spală migălos
pentr-un zâmbet mai frumos.
Mâinile îşi săpuneşte
şi obrajii nu-şi fereşte
de săpun, de apă rece,
apoi îndelung se şterge.
În oglindă se priveşte,
o fundiţă-şi potriveşte,
să devină-ncântătoare,
îşi mai prinde-n piept o floare.
Pantofiorii lustruieşte
cu o perie, fireşte,
ca un soare să lucească,
toţi ce-i văd să se uimească.
Iată cum e Victoriţa!
E de laudă fetiţa!
La dejun apoi s-aşează,
hainele nu le pătează,
şerveţel pe poale-şi pune
şi serveşte terci cu-alune.
Pregăteşte-apoi ghiozdanul,
uriaş e Năzdrăvanul,
încărcat cu manuale,
rigle, pixuri în penale,
carneţele şi albume
şi-ncă multe de pe lume,
tot ce poate s-o ajute
la-nvăţat să fie-n frunte.
Şi la lecţii de-o întreabă,
e din toţi cea mai de treabă,
ştie tot ce scrie-n carte,
căci de ea nu se desparte.
Şi în pauză, şi-acasă
cărţile din mâini nu lasă,
vrea pe toate să le știe,
prima dintre toți să fie.
vrea pe toate să le știe,
prima dintre toți să fie.
Toţi colegii vor să stea
într-o bancă doar cu ea,
vor amici cu ea să fie,
ei la joacă o îmbie.
Iată cum e Victoriţa!
E de laudă fetiţa!
Însă, uite, ghinion,
un coleg de-al ei- Ion,
a venit azi pe ospeţe,
împreună să înveţe,
Victoriţa să-l ajute,
e elevă doar de frunte!
Însă ce i-a fost să vadă,
nu putu Ion să creadă:
odăiţa ei , sărmana,
scutura de lacrimi geana,
nu fusese măturată
cam de când a fost creată.
Plapuma e aruncată
pe podea, lângă o gheată,
(altă gheată nici nu ştie
de un an unde să fie).
Perna îi era sub pat,
scăunelul răsturnat,
iar pe masă tot ce vrei:
lapte pentru Cotofei,
păpuşica dezbrăcată,
pe geam zambila uscată,
farfuria nespălată,
o ceşcuţă răsturnată,
şi-n băltoaca de cafea,
o muscuţă înota.
Iar pe masa de călcat
fierul nedeconectat,
de fierbinte ce era
plângăreţ, încet zicea:
"Victoriţa m-a uitat
ca şi-ntruna, conectat..."
Peria de-ncălţăminte
încerca să se alinte,
sta pe pat de păpuşele
pe o sfoară cu mărgele...
Ionuţ nedumerit
lângă prag a-ncremenit,
la Victoria priveşte,
dar fetiţa-l linişteşte:
"Azi mămica s-a grăbit,
uite, vezi, n-a reuşit
ordine să facă-n casă,
dar de asta nu-mi prea pasă,
va veni pe înserat
şi va face iar curat,
la spital acum munceşte,
pe bolnavi îi lecuieşte.
Treci pe-aicea, nu te teme,
să ne apucăm de teme."
Dar Ion nimic n-a zis,
a ieşit şi a închis
iute uşa-n urma sa-
"singurel va învăţa..."
Oare ce i-o fi venit
că Ion s-a răzgândit?
