Victorița-școlărița


Victoriţa-i şcolăriţă
cu ghiozdan şi cu fundiţă,
știe literele toate,
chiar şi să le scrie poate.

Cartea mult de tot iubeşte,
de aceea se grăbeşte
să nu-ntârzie la şcoală. 
Ea la şapte fix se scoală.

Face-nviorare iute
şi în câteva minute
dinţii spală migălos
pentr-un zâmbet mai frumos.

Mâinile îşi săpuneşte
şi obrajii nu-şi fereşte
de săpun, de apă rece,
apoi îndelung se şterge.

În oglindă se priveşte,
o fundiţă-şi potriveşte,
să devină-ncântătoare,
îşi mai prinde-n piept o floare.

Pantofiorii lustruieşte
cu o perie, fireşte,
ca un soare să lucească,
toţi ce-i văd să se uimească.


Iată cum e Victoriţa!
E de laudă fetiţa!


La dejun apoi s-aşează,
hainele nu le pătează,
şerveţel pe poale-şi pune
şi serveşte terci cu-alune.

Pregăteşte-apoi ghiozdanul,
uriaş e Năzdrăvanul,
încărcat cu manuale,
rigle, pixuri în penale,

carneţele şi albume
şi-ncă multe de pe lume,
tot ce poate s-o ajute
la-nvăţat să fie-n frunte.

Şi la lecţii de-o întreabă,
e din toţi cea mai de treabă,
ştie tot ce scrie-n carte,
căci de ea nu se desparte.

Şi în pauză, şi-acasă
cărţile din mâini nu lasă,
vrea pe toate să le știe,
prima dintre toți să fie.

Toţi colegii vor să stea
într-o bancă doar cu ea,
vor amici cu ea să fie,
ei la joacă o îmbie.


Iată cum e Victoriţa!
E de laudă fetiţa!

Însă, uite, ghinion,
un coleg de-al ei- Ion,
a venit azi pe ospeţe,
împreună să înveţe,
Victoriţa să-l ajute,
e elevă doar de frunte!

Însă ce i-a fost să vadă,
nu putu Ion să creadă:
odăiţa ei , sărmana,
scutura de lacrimi geana,
nu fusese măturată
cam de când a fost creată.

Plapuma e aruncată
pe podea, lângă o gheată,
(altă gheată nici nu ştie
de un an unde să fie).

Perna îi era sub pat, 
scăunelul răsturnat,
iar pe masă tot ce vrei:
lapte pentru Cotofei,
păpuşica dezbrăcată,
pe geam zambila uscată,
farfuria nespălată,
o ceşcuţă răsturnată,
şi-n băltoaca de cafea,
o muscuţă înota.

Iar pe masa de călcat
fierul nedeconectat,
de fierbinte ce era
plângăreţ, încet zicea:
"Victoriţa m-a uitat
ca şi-ntruna, conectat..."

Peria de-ncălţăminte
încerca să se alinte,
sta pe pat de păpuşele
pe o sfoară cu mărgele...

Ionuţ nedumerit
lângă prag a-ncremenit,
la Victoria priveşte,
dar fetiţa-l linişteşte:

"Azi mămica s-a grăbit,
uite, vezi, n-a reuşit
ordine să facă-n casă,
dar de asta nu-mi prea pasă,
va veni pe înserat
şi va face iar curat,
la spital acum munceşte,
pe bolnavi îi lecuieşte.
Treci pe-aicea, nu te teme, 
să ne apucăm de teme."

Dar Ion nimic n-a zis,
a ieşit şi a închis
iute uşa-n urma sa-
"singurel va învăţa..."

Oare ce i-o fi venit
că Ion s-a răzgândit?